sâmbătă, 26 martie 2011

Echilibrarea karmei

Echilibrarea karmei este o acţiune foarte importantă pentru evoluţia sufletului tău şi pentru creşterea ta spirituală. Ea reprezintă unul dintre motivele principale pentru care ai ales să vii pe Pământ. În timpul evoluţiei sufletului, ce are loc prin diversele reîncarnări fizice, poţi trece prin multe aspecte ale trăirilor şi simţămintelor tale, în vederea obţinerii unei înţelegeri complete.

Echilibrarea karmei reprezintă mai mult decât simpla corectare a greşelilor şi rezolvarea evenimentelor şi emoţiilor negative pe care le-ai trăit în vieţile trecute, înţelegerea echilibrului care trebuie să existe în toate te ajută să înveţi şi să creşti spiritual, iar acest lucru te eliberează de necesitatea trăirilor pe pământ, deschizându-ţi în acelaşi timp drumul spre tărâmuri mai înalte de evoluţie şi de cunoaştere. Prin echilibrarea karmei cu ajutorul experienţelor şi încercărilor prin care treci, îţi purifici sufletul şi îţi ridici nivelul de conştienţă. Acesta reprezintă un important pas înainte pe cărarea care duce spre iluminare.


Tot ce există în natură şi în domeniul fizic este condus de Legea Universală a Echilibrului. O poţi vedea în răsăritul şi apusul soarelui, în ciclul anotimpurilor, în fazele lunii, în fluxul şi refluxul oceanelor. Legea Echilibrului în natură se manifestă în ritmuri şi modele care au o ordine naturală de desfăşurare, în care energia se transformă într-o armonie desăvârşită. Echilibrul reprezintă energia în mişcare. Karma reprezintă legea acţiunii şi reacţiunii. Datorită interacţiunii între energia pozitivă şi cea negativă din trăirile tale, Karma duce la mişcare şi la permanentă schimbare. Legea Echilibrului se manifestă pe nivelul fizic prin schimbările pe care le faci în existenţa ta, datorită trăirilor şi experienţelor tale.

Sufletul tău se supune Legii Echilibrului prin ciclul naşterilor şi morţilor, numite şi ritmuri de reîncarnare. Sufletul este alcătuit din energie spirituală şi tu ai abilitatea şi posibilitatea să influenţezi şi să schimbi diverse forme de energie fizică prin simţămintele, gândurile şi faptele tale. Acţiunile pozitive pe care le întreprinzi în cadrul experienţelor prin care treci îţi permit să realizezi echilibrul şi armonia. Prin echilibrarea karmei şi înţelegerea trăirilor tale, realizezi în acelaşi timp şi echilibrarea naturii tale fizice cu cea spirituală. Capeţi cunoaştere şi îţi armonizezi energiile sufletului. Acest lucru îţi permite să îţi exprimi natura ta spirituală în cadrul trăirilor tale.

În timpul echilibrării karmei, poţi conştientiza dubla natură – fizică şi spirituală – a experienţelor şi trăirilor tale, observând aspectele multiple ale situaţiilor în care eşti implicat. Prin această conştientizare capeţi o înţelegere şi o percepţie profundă a lucrurilor, determinând decizii şi schimbări pozitive şi ducând în final la pace şi armonie interioară. Realizarea echilibrului îţi creează un punct de referinţă central, de la care să te exprimi în modul pe care îl consideri cel mai potrivit. În mod ideal, în felul acesta poţi atinge înţelepciunea şi iluminarea, contribuind la perfecţionarea sufletului tău.

Procesul schimbărilor pozitive

Echilibrarea karmei se realizează prin înţelegerea perfectă a lecţiilor implicate şi prin efectuarea de schimbări care să reflecte echilibrarea. De tine depinde modul ales pentru echilibrarea karmei. Nimeni nu ştie mai bine decât tine ce ai de făcut. Condiţiile tale de lucru îţi sunt strict specifice şi tu eşti singurul care poate decide dacă vrei să îţi echilibrezi karma, cum şi când o vei face. Fondul problemei legate de karmă constă în a stabili ce vrei să faci în această direcţie. Crucea pe care o duci datorită neechilibrării karmei, îţi devine cu timpul o povară greu de purtat, care te apasă şi te împiedică să avansezi. Dacă opţiunea ta este să rămâi în continuare legat de o karmă negativă, ea te va afecta şi te va influenţa, oferindu-ţi ocazia să o echilibrezi. Dacă te hotărăşti să îţi echilibrezi karma prin schimbări şi eforturi pozitive, atunci îţi vei îmbogăţi cunoaşterea şi vei beneficia de toate avantajele echilibrării, oferindu-ţi în acelaşi timp libertatea de a avansa în viaţă. Prin descoperirea şi înţelegerea cauzelor aflate în vieţile anterioare ale karmei tale curente devii conştient de responsabilitatea pe care o ai în crearea ei. Prin revenire la cauză poţi înţelege mai uşor situaţia prezentă şi ai acces la o mare bogăţie de informaţii. Acceptându-ţi karma, îţi oferi ţie însuţi forţa de a efectua schimbări pozitive, care îţi vor echilibra karma. Cel mai bun şi potrivit moment de echilibrare a karmei este atunci când ţi se prezintă singur. Aceasta deoarece stările tale emoţionale şi amintirile vieţilor trecute sunt aproape de suprafaţă şi ele îţi permit să ajungi la miezul problemei karmice.

Echilibrarea karmei are loc printr-un proces natural de schimbări pozitive şi începe cu dorinţa ta fermă de a face schimbări în viaţa ta. Aceasta este prima etapă.

A doua constă în a înţelege stările emoţionale - atât din trecut, cât şi din prezent - şi a evenimentelor implicate în ceea ce doreşti să echilibrezi şi de a şti de ce doreşti să efectuezi echilibrarea.

A treia etapă constă în schimbarea şi restructurarea percepţiilor asupra evenimentelor şi stărilor emoţionale - atât din prezent, cât şi asupra celor corespunzătoare din trecut - observând părţile pozitive ale experienţelor şi hotărând ce vrei să faci în privinţa lor.

Cea de-a patra etapă o reprezintă eforturile şi acţiunile de echilibrare a karmei.

Înţelegerea şi echilibrarea karmei este un proces în continuă mişcare care se declanşează automat atunci când îţi pui în acţiune dorinţa de a efectua schimbări. Poţi urmări rezultatele acestui proces în modul în care aceste schimbări pozitive se manifestă în viaţa ta. În timp ce îţi echilibrezi karma, apar schimbări ca urmare a echilibrării, atât pe planurile interioare, cât şi pe cele exterioare. Una din schimbările majore pe care le realizezi este cea din gândurile şi simţămintele tale referitoare la karma ce trebuie echilibrată. Reconsiderând prezentul în mod pozitiv, începi să-ţi schimbi stările emoţionale şi percepţiile. Pe măsură ce-ţi schimbi emotiile din prezent, se schimbă şi energia din jurul evenimentului corespunzător din trecut. Reconsiderarea percepţiilor tale faţă de evenimentele trecute şi faţă de efectele lor prezente se face prin cercetarea obiectivă a ceea ce ai învăţat şi ce ai câştigat – în înţelegere şi profunzimea gândirii – trecând prin încercarea respectivă.

Procedând astfel, influenţezi şi acţionezi asupra energiei de manifestare a karmei tale şi negativitatea ei se rezolvă datorită faptului că ai înţeles mesajul. Prin efectuarea de schimbări pozitive în viaţa ta, îţi desăvârşeşti procesul de echilibrare şi evenimentul negativ devine pozitiv deoarece îl percepi pozitiv. Nu evenimentul în sine se schimbă, ci atitudinea ta faţă de el modifică energia din jurul evenimentelor petrecute în vieţile anterioare. Această energie începe să se manifeste pozitiv, ceea ce se reflectă imediat în viaţa actuală. Se recomandă ca echilibrarea karmei să se facă mai degrabă în mai multe etape mici, decât printr-un salt gigantic. Echilibrarea începe întotdeauna în mintea ta şi se exprimă mai întâi prin gânduri şi emotii pozitive. Pe măsură ce-ţi echilibrezi karma prin realizarea de schimbări pozitive active, începi să vezi consecinţele acestor schimbări reflectate în experienţele prin care treci. Echilibrarea este un proces care are loc în etape şi trebuie să treacă ceva timp până ce rezultatele să se manifeste pe de-a-ntregul. Va fi o experienţă care te va răsplăti şi îmbogăţi deoarece reprezintă un progres şi un pas înainte.

Eforturile pozitive duc întotdeauna la schimbări pozitive. Schimbările pozitive sunt direct proporţionale cu acţiunile pozitive întreprinse. Prin acţiunile tale pozitive creezi un şir de reacţii în lanţ care sunt cu adevărat puternice şi demne de tot respectul. În timp ce-ţi echilibrezi karma pozitivând-o, negativitatea ei este neutralizată prin acţiunile tale, care accentuează partea ei pozitivă. În acest fel partea pozitivă creşte şi se expandează pornind din punctul central de echilibrare, ducându-te spre nivele superioare de conştienţă, spre alte experienţe. Acest lucru îţi permite mersul înainte în viaţă şi avansarea ta spirituală.

In procesul de echilibrare a karmei şi a punerii în mişcare a energiei, schimbările sunt încorporate stilului tău de viaţă. În timp ce trăieşti schimbările, tu direcţionezi energia sub forma gândurilor, emotiilor şi faptelor tale în direcţia pe care te-ai hotărât să o urmezi. Este foarte important să faci echilibrarea de o manieră pozitivă, deplasându-te spre ceea ce vrei să obţii, decât îndepărtându-te de ceea ce nu mai doreşti. La o primă privire această afirmaţie pare să spună acelaşi lucru în două moduri; distincţia este foarte subtilă, dar diferenţa este cât lumea de mare.

Dacă fugi de ceea ce nu-ţi mai place, îţi direcţionezi energia într-o manieră negativă. Rezultatele vor fi conforme curgerii energiei. Dacă optezi pentru echilibrarea karmei de o manieră negativă sau din motive greşite, vei observa în final că negativ va fi şi ceea ce vei recolta. De exemplu, să spunem că ceea ce vrei să echilibrezi este o karmă de relaţii “nefericite”. Te lepezi de această relaţie fugind de ea. Pentru un timp, ţi se pare că ai terminat cu ea, deşi acest lucru îţi lasă un gust amar. Datorită sentimentelor tale şi pentru că de fapt nu ai rezolvat negativitatea, vei vedea că următoare relaţie devine la fel cu cea anterioară. Fugind de ceea ce nu ţi-a plăcut, ai căpătat exact lucrul de care ai vrut să scapi.

Când te îndrepţi spre ceea ce doreşti, îţi direcţionezi energia de o manieră pozitivă şi obţii rezultate pozitive, începi să-ţi echilibrezi karma prin înţelegerea simţămintelor pe care le ai faţă de ceea ce vrei să schimbi în respectiva relaţie şi de motivaţia acestei schimbări. Apoi îţi schimbi gândurile şi emotiile pentru a reflecta ceea ce doreşti să realizezi şi decizi dacă mai continui relaţia sau o abandonezi. Dacă o păstrezi, trebuie să pui în acţiune schimbările pozitive. Dacă o abandonezi, trebuie să o faci de o manieră pozitivă. Oricum ai face, atitudinea pe care o iei îţi creează o stare emoţională pozitivă şi, prin aceasta, reuşeşti să creşti şi să înveţi din experienţa prin care ai trecut. Când faci echilibrarea în acest fel, păşeşti înspre ceea ce doreşti şi tragi toate “foloasele” de pe urma acestei echilibrări.

Principiul Iertării

Poţi pune în practică principiul iertării pentru a contribui la echilibrarea karmei. De multe ori acest lucru este greu de realizat, deoarece va trebui să înfrunţi – de o manieră foarte cinstită şi directă – unele lucruri pe care le-ai făcut în trecut sau lucruri pe care alţii ţi le-au făcut ţie. Aceasta face parte din procesul de înţelegere şi schimbare la nivel emoţional, ce va trebui să fie urmat de restructurarea percepţiilor în vederea sesizării aspectelor pozitive ale experienţei. Pentru a-ţi echilibra karma prin aplicarea principiului iertării, va trebui să te ierţi pe tine sau pe cealaltă persoană, după cum este cazul. În multe situaţii trebuie să le faci pe amândouă.

Iertarea, pentru a fi cu adevărat eficientă, trebuie să fie făcută, cu toată sinceritatea şi din tot sufletul. Asta nu înseamnă că va trebui să spui că îţi pare rău. „Îmi pare rău” este o expresie care arată de obicei că regretele, sentimentele de culpabilitate, de autoincriminare, încă mai există. Iertarea adevărată înseamnă că toate emotiile negative au fost înlocuite cu cele pozitive şi acest lucru se exprimă prin ceea ce înfăptuieşti pentru a-ţi echilibra karma.

Principiul iertării acţionează prin acceptarea şi înţelegerea negativităţii pe care ai realizat-o şi ai trăit-o în vieţile anterioare, urmate de transformarea acestei negativităţi prin intermediul gândurilor şi faptelor tale. Karma, constând în trăirile şi lecţiile respective, a fost pe deplin înţeleasă şi învăţată. Când principiul iertării este aplicat cu deplină sinceritate, karma este complet echilibrată. Rezultatele încep să apară imediat, întâi manifestate prin sentimentele tale, apoi prin schimbările pozitive ce se produc în viaţa ta.

Principiul Compasiunii

Aplicarea principiului compasiunii se face prin fapte bune şi printr-o atitudine pozitivă. Aceasta trebuie să fie o stare continuă şi permanentă, care să intervină în tot ceea ce faci într-un anumit domeniu din viaţa ta. Trebuie să trăieşti principiul compasiunii şi atunci el va deveni un scut de echilibrare. Un scut de echilibrare are o acţiune generală şi cuprinde o arie largă de situaţii. Pentru aplicarea acestui principiu trebuie să conştientizezi de o manieră generală ceea ce vrei să echilibrezi. De exemplu, dacă una din lecţiile pe care trebuie să le înveţi este să arăţi mai multă toleranţă celor din jur şi faptelor lor, vei putea aplica principiul fiind mult mai plin de înţelegere faţă de oameni şi de problemele lor de viaţă. Principiul compasiunii are un efect ondulatoriu, care se răspândeşte concentric, influenţând tot ce atinge. Este asemănător fenomenului care se produce atunci când aruncăm o piatră într-un lac. De multe ori este nevoie de mai mult timp pentru o echilibrare făcută în acest mod, dar cu rezultate pozitive extrem de variate şi redate în moduri foarte extinse şi cu bătaie lungă.

Testele de verificare ale echilibrării

După ce ţi-ai echilibrat karma, vei fi supus unor teste pentru a se verifica dacă ţi-ai însuşit cu adevărat lecţia, fără nici un risc de a cădea din nou în acelaşi greşeli. Vei fi pus să faci faţă unor situaţii similare sau apropiate pentru a se vedea dacă ai o karmă pe deplin echilibrată, sau este doar un început de echilibrare. Acest examen practic te va ajuta să-ţi dai seama în ce stadiu eşti cu adevărat în această privinţă. Dacă nu ţi-ai echilibrat karma, atunci în loc să fie doar un test, devine o situaţie reală şi prin ea ţi se oferă din nou posibilitatea de echilibrare. Testul ţi se poate ivi în orice moment, după ce ţi-ai echilibrat karma. De cele mai multe ori el apare după ce ai început să constaţi schimbările pozitive manifestându-se în viaţa ta, deşi acest lucru nu este obligatoriu. Este chiar posibil să nici nu-ţi dai seama că încercarea-test se referă la ceea ce ai echilibrat. Testul îţi apare în faţă de o manieră bruscă şi surprinzătoare şi de obicei atunci când te aştepţi mai puţin.

Acest test constituie pentru tine o piatră de încercare şi poate deveni fie o piedică, fie urcarea unei trepte în ascensiunea ta interioară. Dacă îţi faci griji permanente despre acest test înainte de a-l primi, probabil că nu-l vei trece, pentru că ţi-e teamă de el. Vei primi o nouă variantă, încă mai dificilă, data viitoare. Dacă închizi ochii în faţa situaţiei sperând că va trece de la sine, vei constata că situaţia se înrăutăţeşte de la o zi Ia alta. Aceste atitudini arată că de fapt nu ai realizat o echilibrare deplină. Dacă te frămânţi cuprins de îndoieli sau cazi înapoi în negativitate, vei crea mai multă karmă, în loc să o rezolvi.

Dacă ai siguranţa că ţi-ai învăţat lecţia şi ţi-ai echilibrat karma şi tratezi situaţia într-o manieră pozitivă, vei trece examenul cu brio. Testul va dovedi cât de bine ai lucrat şi-ţi va reîntări echilibrarea. Examenul acesta, într-o formă sau alta, îţi va fi dat înainte ca echilibrarea să se fi încheiat. El îţi întăreşte domeniul respectiv în care este implicată karma şi de fapt te ajută să evoluezi spiritual.

Vindecarea tuturor urmelor lăsate de karmă

Odată ce karma a fost echilibrată, este important să vindeci atât evenimentele din prezent, cât şi cele din vieţile trecute. Scopul vindecării evenimentului şi emoţiilor legate de el este curăţirea şi eliminarea oricărei negativităţi pe care ele ar mai putea-o conţine. Această curăţire a faptelor şi a energiilor încheie echilibrarea. Prin vindecarea evenimentului din prezent, energiile care înconjoară evenimentele vieţilor trecute sunt modificate pentru a oglindi sentimentele tale pozitive actuale. Vindecarea reflectă echilibrarea din viaţa ta prezentă.

În vederea unei echilibrări şi a unei vindecări, întreaga negativitate trebuie adusă la suprafaţă şi curăţată prin înţelegerea tuturor aspectelor ei, atât pe plan emoţional, cât şi pe plan mental. E posibil ca acest lucru să te demoralizeze temporar, pe intervalul în care negativitatea este înlăturată, fiind urmată de vindecarea ce aduce după sine o nouă adâncire de percepţie şi de conştientizare. Când recunoşti această etapă ca o parte a procesului de curăţire, poţi lăsa ca negativitatea să fie spălată în interiorul tău, fără să mai participi şi tu la acţiune. Uneori, în aceasta constă testul tău de echilibrare. Procesul de echilibrare şi de vindecare a karmei se aseamănă cu situaţiile în care te tai şi îţi produci o rană. Rana trebuie să fie curăţată pentru a se putea vindeca cum trebuie.

Există mai multe metode de vindecare a evenimentelor din vieţile anterioare şi a evenimentelor din viata actuală. Una din ele este de a înconjura cu Lumină albă evenimentele dintr-o anumită viaţă trecută, ca şi efectele lor asupra vieţii prezente. Această energie va curăţa şi purifica toată negativitatea din ele.

Există încă multe alte căi de vindecare a karmei. Poţi conştientiza care este cea mai potrivită cale pentru tine lăsându-te îndrumat de Eul tău superior în această privinţă, care îţi va arăta cum să o faci şi te va ajuta să vindeci un anumit eveniment sau o viaţă întreagă. Când karma este complet vindecată, simţi aceasta printr-un profund şi minunat sentiment de uşurare pe care îl încerci. Totdeauna primeşti un anumit semnal atunci când ţi-ai încheiat echilibrarea şi vindecarea karmei. Confirmarea o poţi primi în vise sau în meditaţii printr-o imagine care simbolizează vindecarea. De cele mai multe ori ea îţi apare sub forma conştientizării faptului că ţi-ai echilibrat acel aspect, cât şi prin schimbările pozitive pe care le observi în viaţa ta prezentă. O simţi în şi prin sufletul tău şi se va vădi în atitudinea, faptele şi trăirile tale.

Echilibrarea unei karme negative creează karmă pozitivă. În asta constă frumuseţea echilibrării. În plus faţă de beneficiile avute ca urmare a încheierii echilibrării karmei, vei mai constata şi alte efecte suplimentare benefice. Atunci când echilibrezi un eveniment, el influenţează şi alte evenimente şi stări emoţionale conexe. Vei descoperi că diverse alte situaţii se echilibrează în acelaşi timp, fără vreun alt efort. Aceasta se întâmplă datorită energiei pozitive pe care o radiezi în viaţă. Cel mai important beneficiu al echilibrării este faptul că ea îţi aduce fericire, pace interioară şi armonie. Dobândeşti cunoaştere, înţelepciune spirituală şi sufletul tău se dezvoltă.

Gloria Chadwick ,”Descoperirea vieţilor trecute”

2 comentarii:

mirela spunea...

uau..am dat din intamplare peste blogul asta!traim niste vremuri in care adevarurile spirituale ne sunt la indemana dar nu mai stim sa ne folosim de toata informatia asta,interiorul nostru e mult prea mult bagat in materie pt. a mai putea ajunge la ingeri.Trebuie sa ne trezim si spun asta in primul rand pr. mine.Felicitari pt. blogul asta.

Daniel Roxin spunea...

Multumesc!