vineri, 24 mai 2013

Astăzi, un eveniment special în București: Columna - 1900 de ani de la inaugurare. INTRAREA LIBERĂ!

Conferință cu istoricul Leonard Velcescu, proiectare de filme, recital de pian, cockteil și discuții într-un eveniment special care are loc astăzi, de la ora 18;30, la Sala ArCuB, în București, pe strada Batiștei nr 14 (lângă Intercontinental). INTRAREA LIBERĂ!

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană, în parteneriat cu ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, organizează evenimentul aniversar Columna lui Traian - 1900 de ani de la inaugurare.

Anul acesta, pe 12 mai, se împlinesc 1900 de ani de la inaugurarea, la Roma, a unuia dintre cele mai importante monumente ale antichităţii europene: Columna lui Traian. Relevanţa sa în context românesc este indiscutabilă, Columna fiind o preţioasă cronică vizuală a războiului daco-roman şi un izvor de mare însemnătate pentru cunoaşterea istoriei naţionale.

Columna a fost inaugurată la 12 mai 113 şi se păstează şi astăzi ȋn Forul lui Traian din Roma. Monumentul, care are o înălțime de aproximativ 30 de metri, este decorat cu un celebru basorelief ȋn formă de spirală, care ȋnfăţişează scene din timpul confruntărilor daco-romane.

De altfel, pe lângă ȋnseamnătatea istoric㸠Columna reprezintă şi un important reper artistc, care a influenţat, din Antichitate până ȋn prezent, concepţia a numeroase alte columne comemorative. Printre acestrea se numără unele dintre cele mai recunoscute monumente ale lumii, ca de pildă Columna lui Nelson, din Londra, sau Monumentul Washington din Baltimore- SUA. De altfel, se spune că însuşi celebrul artist renascentist Michelangelo ar fi fost un mare admirator al Columnei, în faţa căreia ar fi exclamat: “Nu există decât o singură Columnă Traiană!”.


O aniversare cu o atât de importantă semnificaţie culturală şi istorică (marcată de comunitatea internaţională printr-o conferinţă specială organizată la Viena, la ȋnceputul lunii mai) nu poate fi trecută cu vederea în spaţiul public românesc. De aceea, Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) iniţiază şi organizează în parteneriat cu ArCuB acest eveniment omagial, desfăşurat la sala din Str Batişte nr 14. Acestă manifestare are un puternic rol educativ, aducând în atenţia publicului o epocă extrem de importantă din istoria naţiunii române.

Programul evenimentului:

Cuvânt introductiv din partea organizatorilor şi invitaţilor speciali.

Susţinerea unei conferinţe ştiinţifice de către cercetătorul Leonard Velcescu, doctor în istoria artei cu teza “Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică”,
susţinută la Sorbona şi EPHE (Paris).

Proiectarea unor filme documene realizate de televiziunea italiană RAI despre Columna lui Traian, cu renumitul istoric şi arheolog Ranuccio Bianchi Bandinelli, respectiv despre marele artist renacentist Michelangelo.

Recital al pianistei Sânziana Mircea. La numai 20 de ani, artista este considerată de critici unul dintre liderii generaţiei tinere de muzicieni. Sânziana este laureata unor premii internaţioale importante şi studiază, ȋn prezent, la cea mai mare academie de muzică din Germania, Hochschule für Musik und Tanz din Köln.

Proiectarea filmului “Decoding Dacia” (2012), realizat de Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston.

Cocktail şi discuţii.

Accesul la eveniment va fi liber, în limita locurilor disponibile, cu menţiunea că rândurile 5,6,7,8 si 9 sunt rezervate pentru invitaţi.

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) este o organizaţie non-guvernamentală care îşi propune să dezvolte proiecte culturale care să nască dezbateri cu privire la importanţa unei identităţi naţionale într-o lume multiculturală.

Principalele proiecte dezvoltate de AICC până în prezent sunt portalul Romanian Letters (http://romanianletters.ro/), care îşi propune să popularizeze informaţii pozitive despre România, emisiunea săptămânală Romanian Letters, difuzată de Activ eFeM şi site-ul Statui de daci (http://statuidedaci.ro/ro/), care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg statuile de daci realizate de artişti antici romani în timpul domniei lui Traian. La începutul acestui an, pentru a marca aniversarea a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei, AICC a lansat şi portalul http://www.columnaluitraian.ro/.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Daniel,il veti putea aduce pe Leonard Velcescu intr-una din emisiunile dumneavoastra?
Este un om de mare valoare care merita mediatizat cat mai mult,la fel si roadele muncii lui care ar putea sa dea si mai mult avant tinerilor in cautarea adevarului despre daci.Sanatate

Daniel Roxin spunea...

Toate la timpul lor...

Anonim spunea...

Multumesc pt raspuns,sanatate si noroc in ceea ce faceti

Lorelei Gabriela spunea...

Stimate domnule roxin,

Am o nelamurire care ma sacaie de mult timp...poate imi scapa ceva si nu pot intelege sensul unei strofe din Imnul Romaniei:
...
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
...
In mainile noastre curge sange de roman?
Si ce nume pastram in piepturi cu fala?
In penultima strofa este mentionat:
...
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
...
Nu inteleg eu sau mi se pare: ce cauta cuvantul "roman" in versurile Imnului?

Ma repet, poate gresesc, poate imi scapa ceva...nu inteleg...
O seara excelenta si multumiri anticipate pentru lamurire...

Daniel Roxin spunea...

Aveti dreptate. Am reclamat si eu intr-o emisiune aceasta aberatie din imnul national in care este preaslavit invadatorul Traian si ni se vorbeste de un sange de roman...

Daniel Roxin spunea...

Aveti dreptate. Am reclamat si eu intr-o emisiune aceasta aberatie din imnul national in care este preaslavit invadatorul Traian si ni se vorbeste de un sange de roman...

Lorelei Gabriela spunea...

Mai dureros, este faptul, ca acum cateva zile cand urmaream o esmisune sportiva in care se intona imnul interpretat live, acest cuvant mi-a lovit ca un bumerang auzul si nu mi-a venit sa cred...dureros, mai ales, acum, cand prin dovezi se incearca sa ne facem cunoscuta adevarata noastra identitate...Multumesc pentru raspuns si lamurire...un sfarsit de saptamana placut.