joi, 27 iunie 2013

SUA piratează SMS-urile chineze

Guvenul american piratează companiile de telefonie mobilă chineze pentru a intercepta milioane de mesaje trimise prin SMS, a afirmat fostul agent al CIA Edward Snowden într-un articol publicat sâmbătă de cotidianul South China Morning Post din Hong Kong, citat de AFP.

SUA au piratat, de asemenea, prestigioasa universitate Tsinghua din Beijing şi operatorul de fibre optice pentru Asia-Pacific Pacnet, potrivit lui Snowden, citat de jurnal.

Ex-agentul CIA, care a fost şi consultant al Agenţiei Securităţii Naţionale (NSA) americane, s-a refugiat în Hong Kong după ce a divulgat programe americane de supraveghere a comunicaţiilor, ceea ce i-a atras vineri inculparea pentru spionaj în SUA.

‘NSA face tot felul de lucruri, ca de pildă piratarea companiilor de telefonie mobilă chineze pentru a vă fura toate SMS-urile’, a declarat Snowden într-un interviu acordat în 12 iunie cotidianului chinez, dar din care a apărut doar acest pasaj într-un articol publicat sâmbătă pe site-ul internet al acestuia.

Snowden ‘susţine că deţine probe pentru tot ce afirmă’, indică ziarul fără să citeze documentul care etalează aceste acuzaţii.

Potrivit statisticilor oficiale citate de jurnal, chinezii şi-au trimis aproape 900 de miliarde de SMS-uri în 2012, adică cu 2,1 % mai mult decât în 2011.

Articolul nu divulgă cum are loc presupusa piratare, dar arată că experţi chinezi în securitatea cibernetică au intrat în alertă de mult timp în urma unor atacuri ‘clandestine’ efectuate cu echipamente străine.

În acelaşi articol, dl Snowden afirmă că universitatea Tsinghua din Beijing, instituţie prestigioasă care îi numără printre absolvenţii săi pe actualul preşedinte chinez Xi Jinping şi pe fostul preşedinte Hu Jintao, a fost ţinta unei piratări masive din partea SUA.

Această universitate adăposteşte cele şase principale reţele prin care pot fi accesate datele internet a milioane de chinezi. Potrivit lui Snowden, citat de cotidian, piratarea acestei instituţii era încă în curs în luna ianuarie a acestui an.

Pe de altă parte, tot potrivit informaţiilor furnizate de Snowden cotidianului din Hong Kong, NSA a atacat în 2009 firma Pacnet, proprietara uneia dintre cele mai mari reţele de fibre optice în regiunea Asia-Pacific.

Pacnet, cu sedii la Hong Kong şi Singapore, posedă 46.000 km de fibre optice şi lucrează în 13 ţări, potrivit site-ului internet al acestei firme.

Sursa: http://www.financiarul.ro/2013/06/24/snowden-sua-pirateaza-sms-urile-chineze/

2 comentarii:

Anonim spunea...

Parerea mea e ca Snowden si Asange sunt doua marionete CIA ,care de fapt ,n-au dezvaluit nimic important, doar lucruri care se stiau deja de mult.

Sefora spunea...

Buna ziua.
Isi imagina careva ca SUA nu fura nimic de la nimeni?Incep sa apara dovezi si chiar oamenii lor s-au cam saturat de falsitatea care dainuie in inimile americanilor care se cred aparatori ai libertatii omului sau a ce-si iamgineaza unii ca ar fi democratia americana.
Minciuni,minciuni,minciuni...Se fura unii pe altii,se pacalesc si oamenii cred pe acei a caror propaganda este mai puternica.
Am un sentiment de tristete cand observ ca natiuni ca a noastra ajunge in mizerie impinsa pe acest drum de lacomia unora care-si inchipuie ca pupand in c...pe cei puternici si traind ei bine nu-i va pedepsi nimeni.
Se schimba situatiile,nimic nu-i vesnic,doar constiinta fiintei dureaza si atunci ,stiind sau ne stiind,fiecare plateste pentru ce face.
Sa aveti o zi buna,Sefora